MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 13-a ediție a programului Spații Verzi - Asociația Europa Digitală
↑ Sus

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează a 13-a ediție a programului Spații Verzi

mol-romania-i-funda-ia-pentru-parteneriat-lanseaz-a-13-a-edi-ie-a-programului-spa-ii-verzi

MOL România și Fundația pentru Parteneriat lansează cea de-a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cea mai longevivă platformă de responsabilitate socială a MOL România, prin care compania alocă organizațiilor un fond anual de 697.000 lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în proiecte care vizează îmbunătățirea mediului înconjurător.

 

“Implicarea în educaţia ecologică şi în activități de conştientizare a importanţei păstrării mediului înconjurător curat şi sănătos sunt priorități ale strategiei de responsabilitate socială a MOL România. Această implicare se realizează prin proiectele implementate în cadrul programului Spaţii Verzi. În cadrul celor 12 ani și 12 ediții a participat un număr impresionant de voluntari implicându-se în diferite activități derulate cu succes. Spaţiile urbane verzi şi ariile naturale protejate sunt importante pentru comunități, având impact semnificativ asupra calităţii vieţii şi a stării de bine ale locuitorilor. Continuăm să investim în programele noastre de implicare în comunitate, deoarece considerăm că prin acestea îndeplinim un rol semnificativ  în viața comunităţilor în care activăm”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

 

Începând din 2006, prin intermediul programului Spaţii Verzi au fost finanţate 522 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte  6 milioane de lei. Peste 200.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil. Astfel, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 470.000 de metri pătraţi. De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 108 de tabere Junior Ranger şi a 1.619 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.

 

MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat invită organizațiile neguvernamentale să trimită propuneri de proiecte până la data de 15 februarie 2018.

 

Proiectele pot fi înscrise pentru finanţare în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Proiectele înscrise vor fi evaluate de către un juriu, iar câștigătorii vor fi anunţaţi până la sfârșitul lunii martie 2018.

 

Noutăți în cadrul programului Spații Verzi 2018:

 

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane  sunt finanțate proiecte în două categorii, și anume:

  • Reabilitarea/crearea de spații verzi în paralel cu dezvoltarea unor programe interactive de educație ecologică și de sănătate.
  • Programe organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității, care are loc în septembrie, pentru un stil de viață eco-conștient. În cadrul acestei categorii vor fi finanțate activități şi acțiuni care presupun un grad ridicat de participare a comunității.

 

În cadrul componentei Arii Naturale Protejate, care are ca scop promovarea ariilor naturale protejate din țară, sunt finanțate proiecte care promovează şi aduc în atenţia publicului problematica ariilor protejate din România, cu scopul de a îmbunătăți gradul de conştientizare în rândul comunităţilor locale. Totodată, în cadrul acestei componente se oferă Premiul de mediu pentru media, care se acordă pentru realizarea unor articole, reportaje care reprezintă și promovează ariile protejate, atrăgând, de asemenea, un număr mare de vizualizări/cititori.

 

Proiectele finanțate pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate, iar nominalizarea unei persoane pentru premiul de mediu pentru jurnalism se poate realiza atât de autorul articolului sau reportajului, cât și de către alte persoane.

 

Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea premiului de mediu pentru media este de 5.000 lei. (A.D.).

 

Ghidul solicitantului:

Spații verzi urbane

Arii naturale protejate

Ghid pentru nominalizare – Premiul de Mediu pentru media

 

Website-ul proiectului: https://molromania.ro/ro/despre-mol/relatii-cu-media/stiri/15894-mol-romania-si-fundatia-pentru-parteneriat-lanseaza-a-13-a-editie-a-programului-spatii-verzi-cu-finantari-de-aproape-700-de-mii-de-lei

 

Inscriere: 



Aplică online pentru un website gratuit

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Măsura 102

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.